Disensiunile profunde vor limita progresele în sensul reconcilierii între facțiunile palestiniene Hamas și Fatah, dar reuniunea din China evidențiază că organizația islamistă militantă probabil își va menține influența după încheierea ofensivei israeliene în Fâșia Gaza.
Negocierile între Hamas și partidul Fatah, al președintelui palestinian Mahmoud Abbas, se vor derula în China la jumătatea lunii iunie. Intervin după alte două sesiuni de reconciliere, desfășurate în China și Rusia. Viitoarea reuniune se va derula pe fondul eforturilor internaționale de obținere a unui armistițiu în Fâșia Gaza, marcate de un punct important de blocaj, referitor la modul în care va fi guvernat teritoriul palestinian după încheierea ofensivei militare israeliene.
Considerată organizație teroristă de multe state occidentale, mișcarea Hamas era ignorată înaintea atacurilor teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproape 1.200 de morți în Israel.
În pofida destructurării militare a mișcării Hamas, întâlnirile cu reprezentanții Fatah, care dețin controlul asupra Cisiordaniei, arată intenția organizației islamiste de a configura ordinea post-conflict în teritoriile palestiniene, afirmă o sursă citată de agenția de presă Reuters.
Hamas, care conducea integral Fâșia Gaza înaintea războiului, recunoaște că nu poate fi parte a unui guvern recunoscut pe plan internațional.
Mișcarea Hamas ar vrea ca Fatah să accepte o administrație tehnocrată în Fâșia Gaza și Cisiordania, ca parte a unui acord politic mai amplu, afirmă un oficial din cadrul grupului islamist, Basim Naim.
”Vorbim despre un parteneriat politic și de unitate în sensul restructurării Autorității Palestiniene. Dacă Hamas va face sau nu parte din Guvern nu constituie o solicitare centrală și nu este o condiție de reconciliere”, subliniază Basim Naim.
Însă perspectiva supraviețuirii Hamas ca actor politic important generează probleme pentru Occident. În pofida obiectivului premierului israelian, Benjamin Netanyahu, de a distruge grupul islamist, cei mai mulți analiști cred că Hamas va continua să existe ca entitate, într-o anumită formă, după război.
Foto: Profimedia